Cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor, Agenția Relații Interetnice a organizat un eveniment dedicat celor mici, reunind aproximativ 300 de copii din rândul comunităților etnice din Republica Moldova.
În cadrul sărbătorii, copiii au avut posibilitatea să urmărească spectacolul „Cenușăreasa”, prezentat de actorii Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”. Povestea binecunoscută a captivat atenția micilor spectatori, care au urmărit cu entuziasm evoluția personajelor și au participat activ la momentele interactive oferite de actori.
Participanții au fost salutați din partea Agenției Relații Interetnice de către Ludmila Burlaca, șefa Direcției consolidarea relațiilor interetnice, care a transmis copiilor cele mai sincere felicitări cu ocazia sărbătorii, dorindu-le copilărie fericită, sănătate, bucurii, rezultate și împlinirea tuturor visurilor. „Ziua Internațională a Copiilor ne amintește că fiecare copil, indiferent de etnie, limbă sau mediul din care provine, trebuie să beneficieze de șanse egale pentru dezvoltare și afirmare. Ne bucurăm că astăzi am reușit să aducem împreună copii din diferite comunități etnice și să le oferim o experiență culturală care să le inspire bucurie, încredere și prietenie”, a menționat Ludmila Burlaca.
În anul curent, Agenția Relații Interetnice a acordat o atenție deosebită copiilor proveniți din familii social-vulnerabile din rândul minorităților etnice, oferindu-le posibilitatea de a participa la o activitate culturală menită să aducă zâmbete, emoții pozitive și momente de neuitat.
Atmosfera din sală a fost una de sărbătoare. Copiii au răspuns cu entuziasm provocărilor actorilor, au aplaudat personajele îndrăgite și au trăit cu intensitate fiecare moment al spectacolului. Interacțiunea dintre artiști și public a transformat reprezentația într-o experiență memorabilă pentru toți participanții.
La finalul evenimentului, copiii au primit cadouri dulci din partea ARI, gest care a completat atmosfera de bucurie și sărbătoare.
Prin organizarea anuală a unor astfel de activități, Agenția Relații Interetnice își reafirmă angajamentul de a susține incluziunea socială, dialogul intercultural și accesul copiilor din toate comunitățile etnice la activități educative și culturale, contribuind astfel la consolidarea unei societăți bazate pe respect, solidaritate și egalitate de șanse.




