Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Agenția Relații Interetnice lansează Programul DIALOG 2026–2028 pentru consolidarea coeziunii sociale și a dialogului intercultural

Agenția Relații Interetnice anunță lansarea Programului 2026–2028 DIALOG – Diversitatea și Incluziunea în Acțiuni de Legătură între Oameni și Guvernanță, o inițiativă dedicată consolidării încrederii, dialogului și cooperării dintre cetățeni, comunități și instituțiile publice din Republica Moldova.

 

Evenimentul de lansare va avea loc la data de 18 iunie 2026, începând cu ora 15:00, la Hotel MIMI din municipiul Chișinău și se va desfășura sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

 

Programul DIALOG 2026–2028 reprezintă un instrument important pentru promovarea incluziunii sociale, participării civice și dialogului intercultural, fiind orientat spre dezvoltarea unei societăți deschise, participative și bazate pe respectul diversității.

 

Prin intermediul acestui program, Agenția Relații Interetnice își propune să contribuie la implicarea activă a persoanelor aparținând minorităților naționale în viața publică, dezvoltarea liderilor tineri din comunitățile etnice, combaterea discriminării și a discursului de ură, promovarea limbii române ca factor de coeziune socială, precum și susținerea organizațiilor etnoculturale și a autorităților publice locale în implementarea proiectelor destinate consolidării relațiilor interetnice.

 

În cadrul evenimentului vor fi prezentate prioritățile strategice ale Agenției Relații Interetnice pentru perioada 2027–2029, rezultatele obținute în colaborare cu autoritățile publice locale și organizațiile etnoculturale, precum și exemple de bune practici care contribuie la consolidarea dialogului și cooperării între comunități.

 

Totodată, participanții vor avea posibilitatea de a discuta despre provocările actuale și perspectivele dezvoltării relațiilor interetnice în Republica Moldova, precum și despre oportunitățile de colaborare pentru implementarea unor inițiative orientate spre incluziune socială, participare civică și coeziune comunitară.

 

Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, membri ai corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova, reprezentanți ai organizațiilor etnoculturale, ai mediului academic, ai organizațiilor societății civile, ai partenerilor de dezvoltare și lideri comunitari.

 

Prin lansarea Programului DIALOG 2026–2028, Agenția Relații Interetnice reafirmă angajamentul său de a promova diversitatea culturală, incluziunea socială și dialogul intercultural, contribuind la consolidarea unei societăți unite, reziliente și orientate spre cooperare.

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda