Expoziția artistică și istorică asupra unei localități de pe malul Nistrului, cu o moștenire culturală de peste 900 de ani, întitulată ”Rașcov - trecut prin secole și istorie" a fost vernisată pe 22 noiembrie la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Expoziția reunește lucrările artistului plastic Veaceslav Ignatenco, care, inspirat de peisajele și istoria localității Rașcov, surprinde în creațiile sale interacțiunea dintre natură, arhitectură și diversitatea culturală a regiunii.
Vernisajul a fost organizat în parteneriat cu Agenția Relații Interetnice și Centrul Cultural Belarus din Moldova, în ajunul aniversării celor șapte decenii de la naștere a pictorului.
În mesajul său, Veaceslav Reabcinschii, directorul general al Agenției Relații Ineretnice a menționat activitatea Centrului Cultural Belarus, care joacă un rol important în promovarea tradițiilor, valorilor și patrimoniului cultural al comunității în Republica Moldova. ”Grație eforturilor Centrului, cultura belarusă devine o parte esențială a diversității noastre etnice și culturale. Prin proiecte comune, evenimente culturale și schimburi de experiență, vom reuși să promovăm în continuare dialogul intercultural și să construim punți de prietenie între comunități”, a subliniat oficialul.
Fiecare lucrare expusă pe simeze evocă legătura strânsă dintre om și mediul înconjurător, dar și amprenta istoriei asupra acestui loc unic. Pe parcursul secolelor, Rașcov a fost martorul conviețuirii armonioase a mai multor comunități etnice și religioase, fiecare dintre ele contribuind la dezvoltarea economică și culturală a localității. În diverse perioade aici au trăit moldoveni, ruși, ucraineni, evrei, polonezi și armeni.
Lucrările, realizate de autor de-a lungul anilor, pun în lumină diverse repere istorice esențiale, precum: Biserica Sfântului Caietan (1749), una dintre cele mai vechi biserici catolice din Moldova, Biserica Ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului (1740), Biserica Sfintei Treimi (1779), precum și impunătoarea Stâncă roșie - simbol al regiunii.
Artistul de origine belarusă a recunoscut că localitatea Rașcov continuă să-l fascineze cu frumusețea sa. Pe viitor, maestrul va continua să picteze frumusețile localității, care în opinia sa poate fi pictată la nesfârșit.
Veaceslav Ignatenco este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din RM, al Uniunii Designerilor din URSS, deținător al medaliei „Francisca Scorina" (2015) și al titlului de „Maestru în Artă" (2019).
Expoziția „Rașcov - trecut prin secole și istorie" poate fi vizitată până la data de 6 decembrie 2024, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.